Ca dupa 5 ani.

Salut din nou, pentru cine mai este interesat, sunt bine, sunt in viata, sunt inca frumos pe interior si incerc sa pastrez asta cu sfintenie pana in momentul cand Nemilosul, caci despre el e vorba in postul asta, imi va lua si abilitatea asta.

Nemilosul = simtul meu de autodistrugere care a capatat viata proprie.

I need help! :) First you hear in the back of your head every day. 

E Ajutorul ala de undeva din bula aia de zen, fericire si magie din mintea mea, zona care s-a transformat in casa Nemilosului. El vine acolo, intra prin de namol, ia o pensula si incepe sa creioneze peste imaginile mele de o coloratura speciala, dare de negru, verde fad, si cenusiu, punand toata lumina aprinsa zilnic de gandurile mele de fericire in culori cadaverice.

Sincer, nici nu stiu cand a intrat prima data, dar stiu cand a batut prima data la usa, era undeva in copilarie, de aceea vag-ul este stapan peste fluenta amintirii, asa ca nu am sa risc sa inventez ceva ce probabil chiar Nemilosul a plasmuit. 

Cum spuneam, sunt bine, sunt la master acum, chiar dupa 3 ani de crize profunde de personalitate in care faptul ca nu am avut niciun Ajutor, bula aia de zen fiind golita de uraciunile lumii pe care le experimentasem si de faptul ca Nemilosul deja isi schimbase al treilea rand de mobila de cand isi facuse culcus in Sinele meu. 

Nu scriu corect. Dar asta nu ma impiedica sa nu corectez nimic. :) (probabil o dislexie tarzie sau ceva)

La un moment dat in toti anii astia, a aparut o schimbare profunda in viata mea totusi, schimbare care se petrece si parca nicidecum nu se termina cat mai mult doar bifurca mai multe posibilitati si asta face viata mea mult mai intriganta, noua, palpitanta, sunt un Sherlock Holmes al propriilor mele idei, vad firul de constientizare care a dus la un rezultat anume dupa un anume parcurs pe care daca l-as fi urmarit atent probabil l-as fi schimbat profund. E mana Nemilosului din nou. Pfoai. 

Incep o noua fraza, pe asta vreau sa o scriu pozitiv. *isi elibereaza traheea vocii mintii* Acel "I need help" a fost auzit intr-o zi! ( ce zi) Ieseam ca individul din Pestera lui Platon, dintr-o alta hruba, alta decat ieri dar aceeasi ca maine, rutina era ca un fel de jubileu pe care mi-l asumam, rutina carciumii. Pe cand ieseam, am vazut lumini ca de flash pe langa ochi (alcool? ziceam pe atunci) insa stiam cumva ca nu e asa, vazusem peste Nemilos pentru prima data, ceva lumina stranie mi-a facut retina ciur si a ajung in bula aia transparenta a mea unde probabil Nemilosul citea avid Machiavelli sau naiba mai stie ce, si l-a facut din negru mat pentru prima data un albastru transparent si am putut vedea. 

Ce sa fi fost asta? Ce izbitura in structura normalului sa ma fi adus in postura de a fi atat de confuz? Poate pentru ca stiam ca asta va duce la primul Imperiu Nemilosian? Sau la Bataliile Nemilosiene cu Lumina? Ce am sa va mai zic, amici buni, va fi un deliciu, dar pentru acum, cand sunt in bula mea transparenta doar eu, cand pana si Nemilosul nu mai poate sta in ea, stand intr-un colt uitandu-se cu spaima si zicand: Gata! Tu conduci nava! dar plange si el pentru ca stie ca probabil o sa o conduc singur, si doar el avand pana acum regulile de functionare eu probabil am sa o conduc spre deriva. Insa acum am un atu, am lumina la cheile de la contact, putina, caci atat am putut sa pastrez ,pe toata dand-o pe jos cand am vrut sa fur un cufar intreg care pe drum s-a facut nisip si mi-a cazut printre degete.

Asa reincepe o repoveste dupa 5 ani de repaus.

E scrisa cu picioarele ( nu la propriu) dar vine dintr-o usa proaspat deschisa care livreaza informatie doar pentru mine, caci, cum ziceam, eu conduc nava! Singur! Lumina la chei, Nemilosul infrant cu gratie. Cum s-a putut?